A furat o mașină și a plecat cu ea la plimbare, fără permis

furt din masina
Un tânăr de 19 ani a furat o mașină, la Lugoj. El nu avea nici permis de conducere, dar asta nu l-a oprit să plece la plimbare, la volan.
“Poliţiştii municipiului Lugoj au identificat un tânăr de 19 de ani, bănuit de furtul unui autoturism. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt în scop de folosință și conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere, bănuitul fiind reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Arestul I.P.J. Timiş.” se arată într-un comunicat al IPJ Timiș.Fapta a fost comisă mai demult. În noaptea de 24 spre 25 octombrie, tânărul ar fi furat mașina de pe strada Primăverii din Lugoj, l-a condus prin oras și l-a abandonat mai apoi pe strada Nera. Pentru plimbarea sa el s-a ales cu dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt în scop de folosință și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere. Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a tânărului.
Citește și:
- 16:17 - Decontare 50% la energie: Termenul limită este 31 mai 2026. Cine sunt românii care primesc banii
- 14:08 - Coiful de la Coțofenești și cele două brățări, readuse în țară
- 10:29 - Cât costă motorina și benzina duminică, 19 aprilie
- 09:58 - Cum va fi vremea azi în România: soare în mare parte din țară, dar apar și ploi slabe
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Timis și pe Google News













