Accident cu două victime într-o intersecție din Timișoara

colaj-accident-Circumvalatiunii
Două mașini s-au izbit puternic sâmbătă într-o intersecție intens circulată din Timișoara.Accidentul a avut loc aproape de zona centrală a orașului, la intersecția străzii Gheorghe Lazăr cu Calea Circumvalațiunii. Un microbuz care venea din direcția Pieței Consiliul Europei și circula către pasajul Jiul, s-a izbit puternic de un Mercedes, care venea dinspre zona centrală.Oamenii care au văzut accidentul au sunat la 112, iar la fața locului au ajuns pompieri, ambulanțe și polițiști. Doi oameni au fost răniți în urma accidentului.„Un tânăr în vârstă de de 26 de ani circula pe strada Gheorghe Lazăr, dinspre strada Gheorghe Dima înspre Bulevardul Cetății, iar la intersecție cu Calea Circumvalațiunii a pătruns pe culoarea roșie a semaforului și a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de un bărbat în varsta de 30 de ani, ce circula regulamentar pe Calea Circumvalațiunii. În urma impactului au rezultat două victime, respectiv tânărul în vârstă de 26 de ani și încă un bărbat în vârstă de 52 de ani, pasager în mașina codusă de tânărul în vârstă de 26 de ani. În cauza a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă", transmit reprezentanții IPJ Timiș.Șoferii au fost testați și cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.Sursa foto: Info Trafic jud. Timis
Citește și:
- 08:20 - 40 de minute de coșmar: Copii blocați la 5 metri înălțime, cu capul în jos, într-un carusel din Caransebeș
- 08:17 - Război în Ucraina: tensiuni fără precedent la Kremlin și scenarii privind „Operațiunea Amurg”
- 08:08 - Război în Orientul Mijlociu. Iranul acuză SUA de atac asupra unei nave în Golful Oman și amenință cu repersalii
- 08:03 - Cursa pentru gaze: țările din Africa fac investiții masive pentru a alimenta Europa
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Timis și pe Google News













