Accident cu două victime pe o șosea din Timiș

accident-masina-rasturnata (2)
Un accident a avut loc joi, la intrarea în localitatea timișeană Denta. Un șofer în vârstă de 78 de ani a intrat cu viteză prea mare într-o curbă, a pierdut controlul mașinii și a ajuns în șantul de pe marginea drumului.Trei dintre persoanele aflate în autoturism au ieșit singure din mașină, dar pentru scoaterea celei de-a patra a fost nevoie de intervenția echipajului de descarcerare.În urma accidentului, două femei au fost rănite ușor și transportate la spital pentru a primi îngrijiri medicale suplimentare.„Un bărbat în vârstă de 78 de ani a condus un autoturism pe DJ 588 dinspre Rovinița spre Sângeorge, iar la un moment dat a pierdut controlul autoturismului și a ieșit în afara părții carosabile. În urma impactului au rezultat două victime, respectiv două femei în vârstă de 72 și 35 de ani. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă„, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.Șoferul a fost testat și cu aparatul etilotest, rezultatul fiind unul negativ.
Citește și:
- 08:08 - Război în Orientul Mijlociu. Iranul acuză SUA de atac asupra unei nave în Golful Oman și amenință cu repersalii
- 08:03 - Cursa pentru gaze: țările din Africa fac investiții masive pentru a alimenta Europa
- 08:00 - Ilie Bolojan merge la discuții cu USR: decizii cruciale pentru Coaliția de guvernare
- 07:56 - Dominic Fritz, huduit copios la un meci de handbal, la Timișoara
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Timis și pe Google News













