Accident grav pe un drum din Timiș. Doi oameni au murit pe loc

accident-politie-smurd-noapte
Doi oameni și-au pierdut viața duminică seară pe un drum din vestul județului Timiș.Accidentul a avut loc după lăsarea serii pe un drum comunal care leaga localitatile Beba Veche si Valcani. Un șofer s-a răsturnat cu autoturismul într-un canal de pe marginea drumului. Alături de conducătorul auto, în mașină se mai afla un alt bărbat. Șoferii care au trecut prin zonă au fost cei care au sunat la 112, iar la fața locului au ajuns echipaje ale pompierilor, Poliției și Ambulanței."În jurul orei 21:00, am fost solicitați să intervenim pentru degajarea unui autoturism răsturnat într-un canal cu apă.La locul intervenției s-au deplasat o autospecială de intervenție, un echipaj SMURD și 7 pompieri. La sosirea la locul intervenției, pompieri au găsit două victime (bărbați), una în interiorul autoturismului si cealaltă sub autoturismul răsturnat și au intervenit pentru extragerea acestora. Victimele au fost predate echipajelor medicale, din nefericire însă, a fost constatat decesul acestora", au transmis reprezentanții ISU Timiș.
Citește și:
- 08:20 - 40 de minute de coșmar: Copii blocați la 5 metri înălțime, cu capul în jos, într-un carusel din Caransebeș
- 08:17 - Război în Ucraina: tensiuni fără precedent la Kremlin și scenarii privind „Operațiunea Amurg”
- 08:08 - Război în Orientul Mijlociu. Iranul acuză SUA de atac asupra unei nave în Golful Oman și amenință cu repersalii
- 08:03 - Cursa pentru gaze: țările din Africa fac investiții masive pentru a alimenta Europa
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Timis și pe Google News













