Accident pe o trecere de pietoni din Timișoara. Două persoane au fost preluate de ambulanțe

accident-Sagului
Accident grav într-o intersecție intens circulată din Timișoara, după ce șoferul unui tir nu a păstrat distanța regulamentară față de autoturismul din fața sa.Accidentul a avut loc pe Calea Șagului, după intersecția cu bulevardul Liviu Rebreanu. Șoferul unui tir a luat virajul la stânga de pe Rebreanu și nu a mai apucat să frâneze pentru a feri autoturismul din fața sa. În același timp, pietonii au primit verde și unii au început să traverseze. În acel moment autoturismul a fost lovit de tir, iar în urma impactului masina a fost aruncată în oamenii care treceau strada.Doi dintre aceștia, un bărbat de 31 de ani și o femeie de 48 de ani, au fost loviți în plin și au fost trântiți pe asfalt, iar un al treilea a scapat milimetric.La fața locului au ajuns echipaje ale Ambulanței, care au preluat răniții șli i-au transportat la spital. Pe perioada cercetărilor circulația pe Calea Șagului s-a desfășurat cu greutate. Polițiștii urmează să stabilească cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului.Sursa foto: Info trafic jud. Timiș
Citește și:
- 10:32 - Accident grav de muncă la o firmă din Timișoara: un angajat a fost prins sub un utilaj uriaș. Poliția a deschis dosar penal
- 08:20 - 40 de minute de coșmar: Copii blocați la 5 metri înălțime, cu capul în jos, într-un carusel din Caransebeș
- 08:17 - Război în Ucraina: tensiuni fără precedent la Kremlin și scenarii privind „Operațiunea Amurg”
- 08:08 - Război în Orientul Mijlociu. Iranul acuză SUA de atac asupra unei nave în Golful Oman și amenință cu repersalii
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Timis și pe Google News













