Bărbat prins băut la volan în apropiere de Timișoara. Politiștii au tras cu pistolul pentru a-l opri

politia-rutiera-noapte
A văzut echipajul de poliție, însă când oamenii legii i-au făcut semn să tragă pe dreapta, a apăsat pedala de acceleratie și a vrut să scape de aceștia.Totul s-a întamplat la intrarea în localitatea Utvin, aflată în apropiere de Timișoara. Politiștii de la Rutieră au făcut un control pe drumul de legătura dintre oraș și satul din apropiere și i-au făcut semn unui șofer să tragă pe dreapta.Omul nu s-a conformat, a apăsat accelerația și a trecut în viteză pe lângă patrula polițiștilor. Unul dintre polițiști a scos pistolul și a tras două focuri în aer. Dacă șoferul nu a oprit, polițistul a țintit cauciucurile mașinii, iar acest lucru l-a convins pe șofer să pună frâna.Odată ce au reușit să îl oprească pe fugar, polițiștii l-au legitimat și au aflat că omul este polițist de frontieră, însă și-au dat seama și de ce a încercat să scape de ei."Un bărbat in vârstă de 40 de ani a condus un autoturism din directia Timișoara înspre Utvin și nu a oprit la semnalul polițistilor, fapt ce i-a determinat pe aceștia să execute 3 focuri de armă, respectiv 2 in plan vertical și unul asupra anvelopelor. Ulterior acesta a fost legitimat și testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de de 0, 82 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital în vederea recoltării probelor biologice. In cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice", au transmis reprezentantii IPJ Timis.sursa foto: refleqtmedia.ro
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:37 - Schimbări majore la Aeroportul Henri Coandă: acces restricționat la terminalul Sosiri
- 20:29 - Ninsoare în plină primăvară: zăpadă și temperaturi negative în mai multe județe
- 19:36 - Madonna, jefuită după Coachella: oferă recompensă pentru ținutele dispărute
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Timis și pe Google News














