BNR ȚINE DOBÂNDA-CHEIE LA 6,5%! DECIZIA CARE LOVEȘTE ÎN RATE, CREDITE ȘI PUTEREA DE CUMPĂRARE

BNR ȚINE DOBÂNDA-CHEIE LA 6,5%! DECIZIA CARE LOVEȘTE ÎN RATE, CREDITE ȘI PUTEREA DE CUMPĂRARE
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis miercuri, 8 octombrie, menținerea dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,5% pe an.
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis miercuri, 8 octombrie, menținerea dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,5% pe an. Dobânda Lombard rămâne la 7,5%, iar cea pentru facilitatea de depozit la 5,5%. Totodată, nivelurile rezervelor minime obligatorii nu se modifică.
BNR explică hotărârea prin „incertitudinile ridicate” din economie și necesitatea de a menține stabilitatea prețurilor. Inflația se apropie însă de două cifre, iar prognoza instituției indică 9,2% la final de 2025 și 7,9% la jumătatea lui 2026, înainte ca aceasta să scadă brusc la 3% spre sfârșitul lui 2026.
Decizia are impact direct asupra românilor: costul creditelor și al ratelor bancare, randamentele depozitelor și puterea de cumpărare depind de dobânda-cheie. Chiar dacă inflația rămâne ridicată, BNR a ales prudența, mizând pe temperarea consumului și pe ajustările fiscale.
Economiștii avertizează că veniturile populației sunt deja afectate. Salariul mediu net a crescut cu doar 5,2% față de anul trecut, în timp ce dinamica reală a intrat pe minus (-2,4%). Comerțul cu amănuntul a scăzut cu 4% în august, una dintre cele mai mari căderi din istorie.
Cu un deficit bugetar estimat la 8,4% din PIB și o creștere economică modestă (+0,3% în prima jumătate de an), România se află într-o perioadă de dezechilibru. Băncile comerciale estimează că prima reducere de dobândă ar putea veni abia în februarie 2026, dacă inflația începe să coboare.
Până atunci, stabilitatea financiară rămâne prioritatea BNR, dar pentru români asta înseamnă în continuare rate mari și putere de cumpărare în scădere.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 16:17 - Decontare 50% la energie: Termenul limită este 31 mai 2026. Cine sunt românii care primesc banii
- 14:08 - Coiful de la Coțofenești și cele două brățări, readuse în țară
- 10:29 - Cât costă motorina și benzina duminică, 19 aprilie
- 09:58 - Cum va fi vremea azi în România: soare în mare parte din țară, dar apar și ploi slabe
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Timis și pe Google News













