Carantina în localitățile din jurul Timișoarei a dus la scăderea cazurilor de COVID-19

Carantina în localitățile din jurul Timișoarei a dus la scăderea cazurilor de COVID-19
În județul Timiș suntem pe o pantă descendentă
Instituirea carantinei în localitățile din jurul Timișoarei a dus la scăderea numărului de infecții, apreciază președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica.
Liderul CJ Timiș a subliniat că este posibil ca zilele acestea măsura carantinei să fie ridicată pentru unele localități.
“În județul Timiș suntem pe o pantă descendentă. Deja orașele Sânnicolau Mare și Ciacova au ieșit din carantină. Ne așteptăm să iasă săptămâna aceasta alte câteva localități din jurul Timișoarei. Această măsură de carantinare a tuturor localităților din jurul Timișoarei a dus la scăderea numărului zilnice de cazuri din zona metropolitană, inclusiv în Timișoara, deci a fost o măsură care și-a arătat efectele pozitive”, spune Alin Nica.
Liderul CJ Timiș a făcut din nou apel la oameni să continue să respecte normele de protecție sanitară astfel încât să nu se pună din nou presiune pe spitale.
“Momentan avem o pantă descendentă și trebuie să consolidăm această direcție pozitivă. S-a luat cât de cât presiunea de pe spitale ca număr de cazuri în internare, însă la ATI avem încă o presiune, de aceea este foarte important să consolidăm această pantă descendentă și să nu avem o revenire”, mai spune Alin Nica.
Sursa: Realitatea de Timis
Citește și:
- 08:20 - 40 de minute de coșmar: Copii blocați la 5 metri înălțime, cu capul în jos, într-un carusel din Caransebeș
- 08:17 - Război în Ucraina: tensiuni fără precedent la Kremlin și scenarii privind „Operațiunea Amurg”
- 08:08 - Război în Orientul Mijlociu. Iranul acuză SUA de atac asupra unei nave în Golful Oman și amenință cu repersalii
- 08:03 - Cursa pentru gaze: țările din Africa fac investiții masive pentru a alimenta Europa
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Timis și pe Google News













