Centenarul și memoria eroilor în Parohia Giarmata Vii

aniversare
Parohia Ortodoxă Giarmata Vii a organizat o serie de manifestări dedicate anului centenar, dar și eroilor neamului din cele două Războaie Mondiale.
La acestea a participat și Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, care, împreună cu un sobor de preoți a oficiat atât slujba de sfințire a Troiței, ridicată în memoria eroilor care și-au jertfit viața pentru apărarea țării în timpul celor două Războaie Mondiale, cât și slujba de binecuvântare a bustului lui Avram Iancu. În continuare, de la Biserica Ortodoxă și până la Căminul Cultural s-a desfășurat o procesiune solemnă cu Drapelul țării, purtat de copii îmbrăcați în costume populare, conform reprezentanților Mitropoliei Banatului.De asemenea, la Căminul Cultural a avut loc o sesiune festivă de deschidere a lucrărilor simpozionului internațional „Contribuții ale Bisericii Ortodoxe Române la desăvârșirea statului național unitar român”. Au luat cuvântul acad. Ion Păun Otiman, președintele de onoare al Academiei Române – Filiala Timișoara, Cristian Franțescu, subprefect; Ionuț Stănușoiu, primarul Comunei Ghiroda și Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan, care a vorbit despre contextul politic și internațional al Marii Uniri.În cadrul simpozionului internațional au fost lansate mai multe cărți: „Contribuții ale Bisericii Ortodoxe Române la desăvârșirea statului național unitar roman”, coordonator preot Vasile D. Suciu; „Unirea, măreția unui timp. Dicționar de personalități și instituții”; „Maria Alexandra Pantea: Relatări din Primul Război Mondial prezentate în presa ecleziastică din Banat”. Totodată a fost vizionat și filmul documentar „Nașterea unei națiuni”, realizat de Vasile Bogdan.
Citește și:
- 08:20 - 40 de minute de coșmar: Copii blocați la 5 metri înălțime, cu capul în jos, într-un carusel din Caransebeș
- 08:17 - Război în Ucraina: tensiuni fără precedent la Kremlin și scenarii privind „Operațiunea Amurg”
- 08:08 - Război în Orientul Mijlociu. Iranul acuză SUA de atac asupra unei nave în Golful Oman și amenință cu repersalii
- 08:03 - Cursa pentru gaze: țările din Africa fac investiții masive pentru a alimenta Europa
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Timis și pe Google News













