Derapaje și motoare turate la maxim în plin centrul Timișoarei. Un BMW a scăpat de sub control

Derapaje și motoare turate la maxim în plin centrul Timișoarei. Un BMW a scăpat de sub control
Sunt la modă manevre cu întoarceri bruște, accelerări repetate, derapaje
Deși Poliția Locală Timișoara a atras public atenția permanent cu privire la faptul că turarea motoarelor și efectuarea de derapaje, frânări bruște pe loc în scop de divertisment se sancționează drastic, există persoane care continua să încalce prevederile legale și să se distreze în acest mod. Cu orice risc.
În ultimele două zile, polițiștii locali au depistat încă doi tineri în această postură. Unul dintre aceștia a fost sancționat cu 800 de lei pentru că a efectuat manevre prin derapaje în mod repetat cu autoturismul marca BMW în sensul giratoriu de pe Bdul Antenei.
Cel de-al doilea a făcut astfel de manevre cu întoarceri bruște, accelerări repetate, derapaje, la intersecția străzilor 20 Decembrie 1989 cu Piața Iancu Huniade. După cum a declarat, ”i-am dat că-mi place”, dar ”i-a dat” astfel încât a derapat și a acroșat bordura, accidentându-și autoturismul marca BMW. Acesta a fost sanctionat cu 2500 lei.
Sursa: Realitatea de Timis
Citește și:
- 16:17 - Decontare 50% la energie: Termenul limită este 31 mai 2026. Cine sunt românii care primesc banii
- 14:08 - Coiful de la Coțofenești și cele două brățări, readuse în țară
- 10:29 - Cât costă motorina și benzina duminică, 19 aprilie
- 09:58 - Cum va fi vremea azi în România: soare în mare parte din țară, dar apar și ploi slabe
Urmărește știrile Realitatea de Timis și pe Google News













