FUM ALB LA VATICAN. A FOST ALES PRIMUL PAPĂ AMERICAN

FUM ALB LA VATICAN. A FOST ALES PRIMUL PAPĂ AMERICAN
Fum alb la Vatican. A fost ales un nou papă
A fost ales un nou papă la Vatican. Pe coșul de deasupra Capelei Sixtine a ieșit joi seara fum alb. Cardinalii reuniți în Capela Sixtină au reușit să ajungă la un consens. Noul papă a fost ales după o zi în Conclav și în urma altor trei voturi negative, în urma cărora a ieșit fum negru la Vatican.
ACTUALIZARE 20:14 De la balconul Vaticanului s-a anunțat numele noului papă. Este vorba despre cardinalul american Robert Prevost, care și-a ales numele de papă Leon al XIV-lea.
Fumul alb a fost văzut la Vatican în jurul orei 18:10, ora Romei (19:10, ora României). După mai multe tururi de scrutin de la începerea conclavului, cei 133 de cardinali electori l-au ales pe succesorul papei Francisc.
Deocamdată, nu se știe cine a fost desemnat, dar va deveni clar când acesta va apărea pe balconul Capelei Sixtine, probabil în decurs de o oră.
Complet izolați de restul lumii, 133 de cardinali catolici au decis drumul pe care va merge Biserica. Scandalul abuzurilor sexuale ori rolul femeilor în Biserică – sunt doar câteva dintre provocările care îl așteaptă pe următorul Papă.
Succesorul cu numărul 267 al Sfântului Petru va fi, deopotrivă, șef de stat și reper moral într-o lume frământată de conflicte majore.
Cardinalii romano-catolici au ținut un conclav pentru a-l alege pe cel de-al 267-lea pontif al Bisericii şi succesorul Papei Francisc, care a decedat la 21 aprilie la vârsta de 88 de ani şi a fost înmormântat sâmbătă.
Sursa: Tabu.RO
Citește și:
- 08:17 - Război în Ucraina: tensiuni fără precedent la Kremlin și scenarii privind „Operațiunea Amurg”
- 08:08 - Război în Orientul Mijlociu. Iranul acuză SUA de atac asupra unei nave în Golful Oman și amenință cu repersalii
- 08:03 - Cursa pentru gaze: țările din Africa fac investiții masive pentru a alimenta Europa
- 08:00 - Ilie Bolojan merge la discuții cu USR: decizii cruciale pentru Coaliția de guvernare
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Timis și pe Google News













