Fumatul va fi interzis în totalitate pentru minori în România

Fumat interzis
Fumatul va fi interzis în totalitate pentru minori în România. Camera Deputaților va lua decizia finală.
Un proiect de lege adoptat de Senat extinde interdicția și la țigările electronice și orice alte produse cu nicotină.
Inițiativa vine în contextul îngrijorărilor legate de creșterea numărului de cazuri de cancer pulmonar la noi în țară. 33 de senatori s-au abținut de la vot.
Inițiatorii arată în expunerea de motive că apariția pe piața unor produse noi, precum țigările electronice, flacoane de reumplere sau pliculețe cu nicotină pentru uz oral, percepute adesea de tineri ca fiind alternative mai puțin nocive, favorizează, de fapt, inițierea timpurie în consumul de produse din tutun.
Președintele comisiei pentru sănătate, senatorul PSD, medicul Adrian-Streinu Cercel, atrăgea atenția asupra faptului că a crescut numărul cazurilor de persoane bolnave.
Adrian Streinu-Cercel: Incidența cancerului pulmonar a crescut foarte mult de când au apărut aceste instrumente de vapat, fumat tutun încăzit, neîncăzit etc., lucru care reprezintă un pericol foarte mare, mai ales pentru tânăra generației.
Documentul a fost susținut și de senatorul neafiliat Gheorghe Vela din partea Partidului Oamenilor Tineri.
Gheorghe Vela: Consumul de tutun este o problemă care nu este doar individuală. Este o problemă de sănătate publică, cu efecte directe asupra întregii societăți. Costurile sunt suportate de sistemul medical și implicit de fiecare dintre noi.
Documentul care a trecut de Senat cu 72 de voturi pentru, trei contra și 33 de abțineri, merge acum la Camera Deputaților pentru votul final.
Citește și:
- 16:17 - Decontare 50% la energie: Termenul limită este 31 mai 2026. Cine sunt românii care primesc banii
- 14:08 - Coiful de la Coțofenești și cele două brățări, readuse în țară
- 10:29 - Cât costă motorina și benzina duminică, 19 aprilie
- 09:58 - Cum va fi vremea azi în România: soare în mare parte din țară, dar apar și ploi slabe
Urmărește știrile Realitatea de Timis și pe Google News













