MIHAI LEU VA FI CONDUS PE ULTIMUL DRUM VINERI, LA HUNEDOARA

MIHAI LEU VA FI CONDUS PE ULTIMUL DRUM VINERI, LA HUNEDOARA
Trupul neînsuflețit al lui Mihai Leu, va fi depus în Sala Teatrului din Piața Ferdinand, în orașul Hunedoara. Înmormântarea va avea loc vineri, 5 iulie, la ora 12:00
Trupul neînsuflețit al lui Mihai Leu, primul campion mondial al României în boxul profesionist, va fi depus în Sala Teatrului din Piața Ferdinand, în orașul Hunedoara. Înmormântarea va avea loc vineri, 5 iulie, la ora 12:00, a anunțat familia sa pe pagina oficială a sportivului.
„Trupul lui Mihai va ajunge în această seară la Hunedoara, orașul pe care l-a iubit nespus (...). Astăzi și mâine vom fi alături de el la priveghi”, se arată în mesajul transmis public.
Mihai Leu a murit marți noaptea, la vârsta de 56 de ani, după o luptă grea cu cancerul de colon care a durat aproape un deceniu. A fost internat în repetate rânduri la Institutul Fundeni, inclusiv în perioada 28 aprilie – 15 mai 2025, și a suferit mai multe complicații în ultimul an.
Pe lângă titlul mondial la box, Mihai Leu a fost și campion național la raliuri, rămânând o figură emblematică în sportul românesc. Hunedoara, orașul său de suflet, se pregătește acum să-i aducă un ultim omagiu.
Sursa: Realitatea de Hunedoara
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 18:52 - David Popovici începe în forță anul: medalie de aur la Naționale și planuri mari pentru Paris
- 18:30 - Caz dramatic la Brăila: bărbat grav ars după o explozie, apel disperat pentru salvarea lui
- 17:48 - Tucker Carlson își cere scuze pentru sprijinul acordat lui Donald Trump: „Am indus lumea în eroare”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Timis și pe Google News














