Stadion nou de peste 30 de mii de locuri la Timișoara. Anunțul vicepremierului Daniel Suciu. Foto

Daniel-Suciu-ministru-dezvoltare-stadion
Timișoara va avea un stadion nou. Anunțul a fost făcut la Timișoara de ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Daniel Suciu, cel care este și vicepremier în cabinetul Dăncilă.Daniel Suciu a făcut o vizită miercuri pe stadionul Dan Păltinișanu pentru a se convinge la fața locului că Timișoara chiar are nevoie de o nouă arenă la standarde europene. Ministrul Dezvoltării a dat asigurări că Timișoara va primi sprijin în construirea unei noi arene, însă mai trebuie rezolvate câteva probleme. Înainte de toate Primăria va trebui să rezolve situația juridică a unei bucăți de teren de 5000 de mp ce aparține municipalității și care ar trebui dată Consiliului Județean, administratorul stadionului. După ce această problemă va fi rezolvată, CJT va trebui să treacă la demolarea stadionului.Proiectul de hotărâre de Consiliu Local care privea reglementarea situației terenului de sub Marele Oval a fost însă retras de pe ordinea de zi de marți din plenul CLT de către primarul Nicolae Robu.„Eu știu că ieri în ședința de Consiliu Local, trebuia să fie un proiect de hotărâre legat de cei 5000 de mp pe care primăria trebuia să îi cedeze, sa îi transfere, să reglementeze situația. Domnul primar a retras acel proiect de hotărâre, nu știu dacă din interese politice sau pentru ca a aflat că voi veni eu la Timișoara. Aștept de la primar și consilieri să rezolve această problemă. Cu președintele CJT am vorbit despre acest subiect, să adopte acea hotărâre de CJ, să demoleze stadonul, iar apoi CNI prin Ministerul Dezvoltării Regionale, va construi acest stadion. Lucrurile sunt simple, e un subiect care a trenat de prea multă vreme. Multă lume așteaptă acest stadion. Orașul Timisoara așteaptă acest stadion. Aștept de la primarul Nicolae Robu să rezolve cei 5000 mp și în toamnă va fi demolată actuala arenă, eliberat terenul, iar CNI se va ocupa de reconstrucție" a spus vicepremierul Daniel Suciu la Timișoara.




Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 11:32 - Anca Alexandrescu: „Cel mai probabil se va ajunge la moțiune de cenzură, fiind singura variantă convenabilă pentru înlăturarea lui Ilie Bolojan”
- 11:05 - Alertă ANM de cod portocaliu și galben: rafale de până la 130 km/h și ninsori în plină primăvară. Zonele afectate de vremea extremă - HARTA
- 10:54 - Sorin Grindeanu, după consultările de la Cotroceni: ”Am propus continuarea cu un alt premier. PSD ar putea trece și în opoziție”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Timis și pe Google News














