Sute de amenzi pentru șoferi și zeci de permise ridicate

razie timisoara
Timp de patru zile, șoferii din Timiș au avut parte de controale intense ale polițiștilor, soldate cu sute de amenzi, dosare penale și permise ridicate.Poliţiştii rutieri au acţionat pe raza întregului judeţ, scopul lor find de a preveni accidentele prin combaterea principalelor cause care conduc la producerea acestora. Ei au aplicat peste 400 de amenzi șoferilor indisciplinați, 127 dintre acestea fiind pentru depășirea limitei de viteză și 78 pentru neutilizarea centurii de siguranță. “În perioada 19 – 22 noiembrie a.c., poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi în scopul îndeplinirii priorităţii naţionale în domeniul siguranţei rutiere, privind combaterea sistematică a cauzelor generatoare de accidente.”, se arată într-un comunicat al IPJ Timiș.Au fost sancţionaţi şi 7 pietoni care nu au respectat prevederile legale privind circulaţia pe drumurile publice.“Ca măsură complementară, au fost reţinute în vederea suspendării 20 permise de conducere pentru nerespectarea regulilor privind efectuarea manevrei de depăşire, nerespectarea limitelor legale de viteză, neacordarea priorităţii de trecere pietonilor şi vehiculelor. De asemenea, au fost retrase 10 certificate de înmatriculare.”, mai precizează reprezentanții IPJ Timiș.Polițiștii rutieriști în avertizează e șoferi că-și vor continua controalele și în weekend.
Citește și:
- 08:17 - Război în Ucraina: tensiuni fără precedent la Kremlin și scenarii privind „Operațiunea Amurg”
- 08:08 - Război în Orientul Mijlociu. Iranul acuză SUA de atac asupra unei nave în Golful Oman și amenință cu repersalii
- 08:03 - Cursa pentru gaze: țările din Africa fac investiții masive pentru a alimenta Europa
- 08:00 - Ilie Bolojan merge la discuții cu USR: decizii cruciale pentru Coaliția de guvernare
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Timis și pe Google News













