Timișoara primul oraș în care se colectează la scară largă uleiul alimentar uzat

ulei uzat
Timișoara ar putea devein primul oraș în care se colectează uleiul alimentar uzat pe scară largă. Inițiativa aparține celor de la Borcanul cu Ulei
Proiectul Borcanul cu Ulei a fost lansat, la Timișoara, în 2015. De atunci și până în prezent s=a reușit colectarea a mii de litri de ulei alimentar uzat. Totodată, tot mai mulți timișoreni au înțeles că acesta are un impact negative asupra mediului și trebuie colectat separat.Borcanul cu Ulei demarează acum o campanie prin care catută ambasadori, astfel încât Timișoara să devină, cât de curând primul oraș din România unde uleiul zlimentar uzat este colectat pe scară largă. “Conform unui studiu realizat de către Agenția Națională pentru Protecția Mediului, consumatorii casnici sunt cei mai mari generatori de ulei alimentar uzat. Din păcate, 99% din această cantitate de ulei comestibil folosit ajunge în canalizarile orașelor și apoi în sol și ape.” Transmit cei de la BCU.Scenariul imaginat de ei este unul simplu. În fiecare scara de bloc ar urma să fie amplasat un recipient pentru colectarea uleiului uzat. De la vecin la vecin, se poate transmite informația, așa încât colectarea poate lua amploare. Cei interesați să participle la această campanie pot să o facă printr-un mesaj privat pe pagina de Facebook Borcanul cu Ulei și în cel mai scurt timp un voluntar BCU o să-ți ofere toate detaliile legate de acest program.
Citește și:
- 08:17 - Război în Ucraina: tensiuni fără precedent la Kremlin și scenarii privind „Operațiunea Amurg”
- 08:08 - Război în Orientul Mijlociu. Iranul acuză SUA de atac asupra unei nave în Golful Oman și amenință cu repersalii
- 08:03 - Cursa pentru gaze: țările din Africa fac investiții masive pentru a alimenta Europa
- 08:00 - Ilie Bolojan merge la discuții cu USR: decizii cruciale pentru Coaliția de guvernare
Urmărește știrile Realitatea de Timis și pe Google News













