Tineri tăiați cu cuțitul într-un cinematograf din Timișoara

ambulanta-smurd-
Doi tineri au ajuns pe mâna medicilor după un scandal într-o sală de cinema din Timișoara.Cei doi, în vârstă de 19, respectiv 23 de ani, au mers la un film într-un mall din oras. La un moment dat alți doi tineri au început să vorbească mai tare în timpul proiecției peliculei. Alți cinefili i-au atenționat pe gălăgioși, după care au intervenit și cei doi tineri și le-au cerut și ei scandalagiilor să facă liniște.În acel moment, unul dintre indivizii guralivi a scos un mic cuțit, cu care l-a tăiat pe palmă pe unul dintre tinerii care i-au atras atenția, iar pe altul pe cot.Cei prezenți la film au sunat la 112, iar la fața locului au ajuns polițiștii și un echipaj al ambulanței. Tinerii răniți au fost luați în primire de medici, care le-au acordat îngrijiri medicale, în timp ce agresorul a ajuns pe mâna polițiștilor.Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate ce cum a avut loc scandalul din sala de cinema
Citește și:
- 16:17 - Decontare 50% la energie: Termenul limită este 31 mai 2026. Cine sunt românii care primesc banii
- 14:08 - Coiful de la Coțofenești și cele două brățări, readuse în țară
- 10:29 - Cât costă motorina și benzina duminică, 19 aprilie
- 09:58 - Cum va fi vremea azi în România: soare în mare parte din țară, dar apar și ploi slabe
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Timis și pe Google News













