Traficant de droguri, prins în flagrant la Timisoara. Vindea amfetamină

Traficant de droguri, prins în flagrant la Timisoara. Vindea amfetamină
În cadrul dosarului, polițiștii au efectuat o percheziție domiciliară, la locuinţa barbatului
Polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Timișoara, au efectuat cercetări în două dosare penale de trafic de droguri de risc şi de mare risc.
Astfel, în cursul anului 2020, un barbat, de 25 de ani, ar fi distribuit droguri de risc (cannabis) şi de mare risc (amfetamină) către consumatori din Timişoara. Ieri, 8 iulie, bărbatul a fost depistat în flagrant delict în timp ce ar fi încercat să vândă amfetamină.
În cadrul dosarului, polițiștii au efectuat o percheziție domiciliară, la locuinţa barbatului, de unde au descoperit 60 de grame de cannabis.
Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, iar astăzi, 9 iulie, a fost prezentat Tribunalului Timiş, care a dispus arestarea acestuia pentru 30 de zile.
În urma cercetărilor din cadrul altui dosar, a reieșit că, în cursul anului 2020, un bărbat, de 35 de ani, ar fi comercializat către diverse persoane droguri de mare risc (amfetamină), în Timişoara. Acesta ar fi obținut drogurile de la un bărbat, de 40 de ani.
Citește și:
- 16:17 - Decontare 50% la energie: Termenul limită este 31 mai 2026. Cine sunt românii care primesc banii
- 14:08 - Coiful de la Coțofenești și cele două brățări, readuse în țară
- 10:29 - Cât costă motorina și benzina duminică, 19 aprilie
- 09:58 - Cum va fi vremea azi în România: soare în mare parte din țară, dar apar și ploi slabe
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Timis și pe Google News













