Ziua Europei sărbătorită prin concerte, paradă militară și teatru de păpuși la Timișoara

ziua-Europei-Timisoara
Ziua de 9 mai va fi sărbătorită la Timișoara în două dintre piețele situate în centrul orașului.Evenimentele vor începe la prânz, în Piața Libertății, unde va avea loc un ceremonial militar si religios, dupa care vor avea loc diferite evenimente simultan. Vor fi organizate concerte de muzica latino sau folclorice, demonstratii sportive sau demonstratii de caricatura.În Piața Sfântul Gheorghe sunt așteptați copiii pentru un spectacol de teatrul de păpuși pus în scenă de actorii de la Teatrul Merlin.Iată programul complet al manifestărilor de Ziua Europei:Piaţa Libertăţii : Deschiderea oficială a manifestăriiOra 12:00 Ceremonial militar și religios dedicat Zilei Independenţei de Stat a României, Zilei Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite şi Zilei EuropeiSemnarea statutului reînnoit al Asociației ,,Corpul Consular Timișoara” de către membrii Asociației și autoritățile publice locale și județeneOra 13:00 Vizitarea pavilioanelor de prezentare ale membrilor Asociației Corp Consular Timișoara și ale unor instituții publice și organizații neguvernamentaleOra 13:00 Activități ale Școlii de caricatură Popas AcademyOra 13:00 - 13:45 Spectacol susţinut de către tineri artişti, program coordonat de către Inspectoratul Şcolar TimişOra 13:45 – 14:00 formaţia Sangre LatinaOra 13:00 -15:00 Demonstraţii sportive ( Direcţia Judeţeană pentru Sport Timiş)Ora 17:00 " Europa suntem noi " Parada formaţiilor artistice pe traseul Piaţa Libertății- Piaţa Victoriei şi retur. Participă Fanfara Big Band, Ansamblul Timișul, Ansamblul Doina Timișului, ansamblurile etniilor (maghiari, germani, sârbi, bulgari).Ora 17:45 Spectacol folcloric prezentat de către Ansamblul Timișul, ansamblul Doina Timișului şi formaţiile etniilor din BanatOra 19:30 Recital Alexandra Mitroi, Voltaj și KadebostanyPiaţa Sfântul Gheorghe :Ora 13:00 Spectacolul susținut de actori ai Teatrului MerlinSursa foto: opiniatimisoarei.ro
Citește și:
- 08:20 - 40 de minute de coșmar: Copii blocați la 5 metri înălțime, cu capul în jos, într-un carusel din Caransebeș
- 08:17 - Război în Ucraina: tensiuni fără precedent la Kremlin și scenarii privind „Operațiunea Amurg”
- 08:08 - Război în Orientul Mijlociu. Iranul acuză SUA de atac asupra unei nave în Golful Oman și amenință cu repersalii
- 08:03 - Cursa pentru gaze: țările din Africa fac investiții masive pentru a alimenta Europa
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Timis și pe Google News













